Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe strada Mântuleasa

Publicat in Pandoras, luni 8 noiembrie 2010 ·

Am ajuns în Bucureşti pentru primă dată în 1999, odată cu admiterea la facultate (am ales Iașul într-un final). Am pornit din Comăneşti cu trenul de la 11 seara pe care trebuia să-l schimb – după o oră – în Adjud pentru acceleratul de Vatra Dornei. În barul din gara Adjud am întâlnit-o pe cea care avea să mă iniţieze în “tainele” Bucureştilor. Era o studentă la drept din Oneşti şi citea o carte de Alexandru Paleologu la singura masă liberă din acea bodegă. M-am aşezat şi ne-am luat în vorbă. Am stat împreună restul drumului până la Bucureşti, în picioare pe hol, discutând de Paleologu, Eliade și Nae Ionescu, despre ţară, despre viaţa ei şi despre viaţa mea. Ajunși in Gara de Nord, la metrou, m-a învățat să folosesc cartelele și să mă orientez după panourile cu numele stațiilor. Ne-am văzut de câteva ori atunci în acele zile, am ieșit la câteva plimbări prin Bucureștiul pe care eu mi-l imaginam din cărți și de la televizor, i-am cunoscut cățiva colegi și prieteni, am mers prin anticariate (îmi cumpărasem atunci Nostalgia Originilor), însă amintirea cea mai frumoasă este legată de acea plimbare pe strada Mântuleasa. În acea zi ploioasă de început de septembrie am văzut strada Mântuleasa la brațul ei, ascunși amândoi sub o umbrelă mare neagră. Am adulmecat fiecare casă, fiecare colţ de curte, fiecare parfum interbelic. Căzusem amândoi într-o lume magică unde inventam tot felul de poveşti şi scenarii (aici a fost o şcoală, oare ce familie locuia aici în anii ‘30? ş.a.) care au luat sfârşit la capătul străzii când am văzut pe blocuri reclamele din Piaţa Unirii, parcă pentru a ne aminti în ce timp eram. De atunci n-am mai văzut-o pe acea fată cu părul blond şi cârlionţat, îmi lăsase un număr de telefon pe care l-am pierdut mai apoi şi, deşi am revenit în Bucureşti în anii următori, nu am mai trecut pe strada Mântuleasa de teamă să nu stric o amintire frumoasă. Urmăreşte-ne

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 37 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 9 ore
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°