Echipa feminină de baschet SCM-CSS Craiova a câştigat sâmbătă partida din deplasare cu Politehnica Naţional Iaşi, scor 76-57 (20-9, 20-18, 13-15, 23-15), în cadrul rundei a şaptea din Divizia A, seria sud-est. Componentele formaţiei din Bănie au resimţit oboseala, după ce joi au evoluat în FIBA Eurocup la Minsk (Belarus), dar au reuşit să se impună la Iaşi şi să obţină a şasea victorie în campionat. „Am venit după un drum obositor de la Minsk, unde consider că echipa a făcut un joc bun. De fapt, din statistica meciului se poate observa că, atât timp cât au putut, din punct de vedere fizic, fetele noastre au făcut faţă adversarelor. Nu m-a impresionat echipa din Minsk, dar a profitat de starea noastră de oboseală. Şi la Iaşi, cât jucătoarele noastre au fost proaspete, din punct de vedere fizic, au condus ostilităţile, dar în sfertul trei au căzut fizic. Bine că s-au mobilizat şi au obţinut o victorie pentru care au muncit“, a declarat antrenorul SCM-CSS, Liviu Manea. Acesta a mizat pe jucătoarele: Whitehead (15 puncte), A. Ştefan, Kane (8), Gliga (4), Bonciog, Sipoş (15), Tarţa (19) şi Simionca (15). Joi, craiovencele vor disputa al doilea meci în FIBA Eurocup, pe teren propriu, de la ora 18.00, cu formaţia rusă Spartak Noginsk Moscova. Echipa feminină de baschet SCM-CSS Craiova a câştigat sâmbătă partida din deplasare cu Politehnica Naţional Iaşi, scor 76-57 (20-9, 20-18, 13-15, 23-15), în cadrul rundei a şaptea din Divizia A, seria sud-est. Componentele formaţiei din Bănie au resimţit oboseala, după ce joi au evoluat în FIBA Eurocup la Minsk (Belarus), dar au reuşit să se impună la Iaşi şi să obţină a şasea victorie în campionat. „Am venit după un drum obositor de la Minsk, unde consider că echipa a făcut un joc bun. De fapt, din statistica meciului se poate observa că, atât timp cât au putut, din punct de vedere fizic, fetele noastre au făcut faţă adversarelor. Nu