Psihopedagogii atrag atenţia că această categorie de copii se integrează mai greu în colectivităţi din cauza comportamentului.
În parcurile de joacă din Suceava pot fi întâlniţi numeroşi copii, de vârste diferite, de care au grijă alte persoane decât părinţii lor. Este vorba de bunici, rude sau bone. În toate cazurile părinţii fie nu şi-au permis să plătească înscrierea copilului la grădiniţă, care costă aproximativ 600 de lei, fie n-au timp să se ocupe de timpul liber al celor mici. Pe Mădălina Marteniuc am întâlnit-o în parc împreună cu bunica ei, Maria. Fetiţa de cinci ani şi opt luni locuieşte în Şcheia, iar părinţii ei lucrează zilnic 12 ore.
Bunicii au timp suficient
„Este fetiţa fiului meu. El lucrează la o firmă de panificaţie, iar nora la o brutărie. Stau eu cu nepoţica pentru că sunt pensionară“, ne-a spus bunica. Micuţa se joacă mai toată ziua, se plimbă, iar bunica o pregăteşte deja pentru şcoală. A învăţat cifrele, unele litere şi ştie să deseneze. Cel mai adesea, din cauza programului prelungit de muncă al părinţilor, tot bunica este cea care o culcă pe Mădălina.
„Nu-şi permit să ia o bonă care să aibă grijă de Mădălina. Ei îi place să stea cu bunica, iar eu am timp pentru ea“, a mai spus bunica Mădălinei.
În cazul copiilor care nu au norocul de a avea bunici dispuşi să aibă grijă de ei, părinţii sunt nevoiţi să apeleze la serviciile unei bone. Preţurile diferă în funcţie de ce atribuţii are bona şi timpul pe care îl petrece cu copilul. „Fetiţa mea merge la şcoală, iar pentru că programul meu de muncă nu-mi permite decât să fac mâncare, am apelat la o profesoară pensionată care să aibă grijă de ea şi să facă temele împreună. Pentru trei ore zilnic îi dau 400 de lei lunar“, a spus Diana Dascălu, secretară.
„Copiii cresc răsfăţaţi“
Psihopedagogii şcolari susţin că educaţia pri