Zece ani, atât ar fi împlinit sâmbătă Sebastian Bunica, un îngeraş a cărui clepsidră a vieţii s-a spart mult prea devreme. Părinţii, răpuşi de durere, au organizat cu această ocazie un spectacol comemorativ şi în acelaşi timp caritabil.
Sala Teatrului Liric „Elena Teodorini“ din Craiova a fost sâmbătă plină ochi de cei care l-au iubit pe Majed Mihai Sebastian Bunica, băieţelul conştiincios şi talentat, care după o luptă de aproape o jumătate de an cu o boală cumplită, a plecat lângă îngeri. Dacă ar mai fi fost printre noi, Sebi, cum îi spuneau prietenii, băiatul care mai lunile trecute era un puşti plin de viaţă, foarte energic şi mereu pus pe şotii, ar fi împlinit pe 6 noiembrie zece ani.
Cu această ocazie, părinţii au organizat spectacolul comemorativ „Un înger călător“.
Şi cum el iubea cel mai mult muzica şi cuvintele frumoase, exact aşa au decis părinţii să-şi omagieze îngeraşul care până la mijlocul lui septembrie le-a făcut viaţa mai frumoasă. Spectacolul, desfăşurat cu participarea extraordinară a pianistei Corina Stănescu şi a sopranei Anca Pârlog, a fost nu doar emoţionant până la lacrimi, ci plin de viaţă, exact aşa cum a fost Sebi.
„Această idee de a organiza un spectacol comemorativ de ziua lui a venit datorită părinţilor copiilor de la Palatul Copiilor, cu care Sebi colabora şi cânta în spectacole. Ulterior, văzând ce implică acest spectacol,
ne-am gândit să-l facem în scop caritabil. Văzând în ziar cazul fetiţei Cezara Mihalache,
ne-am gândit să-i întindem o mână acestei fetiţe greu încercate“, a declarat Marius Bunica, tatăl lui Sebi. Acesta a explicat că Cezara are zece ani, este din Târgu Jiu şi are nevoie de 100.000 de euro pentru a putea fi tratată în străinătate. Fetiţa a fost diagnosticată în luna august 2010 cu leucemie acută limfoblastică tip B.
„Cezara este membră a Asociaţiei «Cercetaşii Românie