Târgovişteanul crede că anii ’80 au fost cei mai buni pentru sportul românesc, atunci s-a făcut performanţă.
A avut o copilărie fericită. Exemplară. „Îmi amintesc cu nostalgie, aproape cu regret, de anii petrecuţi atunci. Am primit o educaţie frumoasă. Părinţii îmi cumpărau tot ce-mi doream. Mă bucuram de tot ce se întâmpla în jurul meu”, mărturiseşte Laurenţiu Neacşu.
De sport s-a apropiat pe la vârsta de 7-8 ani. „Urmăream cu plăcere meciurile, fie pe stadion, fie la televizor. Mă fascinau toate competiţiile sportive. Era ceva deosebit. Lume multă, agitaţie, entuziasm”, spune Laurenţiu. A practicat tenis de câmp şi de masă. I-a plăcut şahul. A fost pasionat de aeromodelism.
„Erau vremuri care te îmbiau la tot felul de activităţi, nu ca acum. Făceam avioane, aeromodele, maşinuţe”, îşi aduce aminte Laurenţiu. Dar, cel mai mult i-a plăcut fotbalul. „Un sport fenomen, care m-a captivat. Era în 1978. Se desfăşura Campionatul Mondial. Juca Argentina, Mario Kempes. Erau ani în care s-a făcut performanţă”.
Păstrează cu sfinţenie autograful de la Gicu Dobrin
Laurenţiu avea mai puţin de 10 ani când s-a apucat să ţină statistici sportive, clasamente, notiţe despre diferitele competiţii, fişe biografice ale jucătorilor de fotbal. Consideră că cea mai bună perioadă pentru sportul românesc s-a consumat în anii ’80. „Aveam gimnaşti de renume, tenismeni, echipe de fotbal. Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova erau în formă”.
Îşi aminteşte şi de perioada în care echipa de fotbal a oraşului Târgovişte se număra printre fruntaşe. „Atunci, juca şi Gicu Dobrin la CS Târgovişte. Făcea adevărate spectacole. Am luat un autograf de la marele fotbalist. Îl păstrez acasă. Dobrin era totdeauna în formă. Era vesel, zâmbitor. Mulţi veneau să asiste la antrenamente. După ce a plecat de la Târgovişte, echipa a picat în B”, povesteşte Laurenţiu. @
