Fan declarat al rockului, a început de peste 10 ani să cânte în mai multe formaţii recunoscute în Baia Mare.
Formaţia de suflet a băimăreanului este chiar cea din care face parte de aproximativ trei ani, Dirty Shirt, unde este vocalist. A cântat, printre altele şi în trupele Ultimul Nivel şi Neurotic. „Tot timpul mi-a plăcut să urc pe scenă şi să cânt ce-mi place. Rockul este o parte din mine, o latură ce mă defineşte“, a spus solistul. Cu băieţii de la Dirty Shirt este de mult prieten, de aceea l-au şi chemat să cânte cu ei. „Îi cunoşteam de mult pe băieţi şi eram prieteni buni. Când au avut loc liber m-au invitat să fac parte din trupa lor şi am acceptat oferta fără să clipesc. Şi în ziua de azi le sunt recunoscător că mi-au oferit această şansă. Îmi doream de mult să cânt alături de o formaţie rock importantă, iar de trei ani încoace îmi trăiesc visul“, a mai spus băimăreanul. Până acum, Robi Metalistu’, cum este cunoscut în rândul prietenilor, a înregistrat alături de trupa Dirty Shirt două albume şi a susţinut concerte prin toată ţara, dar şi în străinătate.
Liber pe scenă
Este un adept al sporturilor extreme, dar preţuieşte cel mai mult momentele când se află pe scenă. „Mă simt mai liber şi fără griji atunci când sunt pe scenă. Energia pe care ţi-o insuflă publicul când cântă alături de tine nu se poate compara cu nimic. Când vezi 200 de oameni care fac pogo pe muzica ta te simţi împlinit şi dai tot ce ai mai bun din tine. E un sentiment de nedescris“, a precizat Robi.
Datorită prestaţiei trupei, membrii formaţiei Dirty Shirt au fost invitaţi de nenumărate ori să cânte şi peste hotare. „Am avut turnee în Ungaria, Germania şi Franţa. Când eşti chemat în altă ţară să cânţi înseamnă că ai realizat ceva şi lumea preţuieşte ceea ce faci. În România am cântat cel mai mult în Cluj şi în Timişoara, unde publicul este dornic să audă m