Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daminuţă locuieşte în Italia, într-un oraş distrus aproape complet de cutremur în 2009

Publicat in Libertatea, luni 8 noiembrie 2010 ·

Cristian Daminuţă (20 de ani) e împrumutat de AC Milan la L'Aquila Calcio 1927, din liga a treia italiană, echipa oraşului decimat în aprilie 2009 de un cutremur devastator. Atunci, peste 100 de oameni au murit, numărul persoanelor evacuate s-a ridicat la 50.000, iar cel al clădirilor distruse la o cifră între 10.000 şi 15 000.

Cristian Daminuţă îşi linge rănile şi merge mai departe, după experienţa nefericită de la Dinamo, acolo unde a fost folosit în doar trei partide în returul ediţiei trecute de campionat. Fundaşul e om de bază la L'Aquila Calcio, un club din a treia divizie italiană, iar impresarul său, Cristea Opria, spune că în curând va face saltul către o ligă superioară.

"Dinamo nu i-a acordat nici o şansă lui Daminuţă!"

"Deocamdată e bine, pentru că nivelul e unul destul de ridicat, peste ce se joacă la noi în Liga a II-a. Va rămâne aici până în iarnă, apoi vom vedea ce vom face. Le voi spune celor de la AC Milan că nu poate fi împrumutat aici la nesfârşit, e un jucător prea bun pentru a evolua în liga a treia italiană. O să-i caut o echipă în prima sau a doua ligă italiană, sau într-un alt campionat bun al Europei. Lui Cristi nu-i place oraşul, distrus de cutremur în 2009, dar a înţeles că trebuie să se gândească doar la fotbal. Îmi pare rău că nu s-a impus la Dinamo, dar nu a fost folosit îndeajuns. Are calităţi bune fizice, loveşte bine mingea stă bine în teren, dar cei de la Dinamo nu i-au dat nici ce mai mică şansă", e declarat pentru Libertatea agentul jucătorului.

"Pe jucătorii de la Dinamo se urcă fetele!"

Timişoreanul spune că lui Daminuţă i-au plăcut întotdeauna domnişoarele, dar şi că a căzut în plasa întinsă de domnişoarele dornice de publicitate. "L-am avertizat să fie mai ponderat cu ieşirile în oraş, pentru că pe un fotbalist al lui Dinamo se urcă fetele, dar nu m-a înţeles. Venire

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 30 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 52 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 32 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°