Preşedintele american, Barack Obama se află de duminică, 7 noiembrie, în India, pentru o vizită de trei zile. Este prima etapă a unui turneu asiatic de zece zile. Autorităţile de la New Delhi speră ca această vizită să pună bazele unui parteneriat între cele două ţări, care să depăşească sfera economică.

Ceva i-a deranjat acum câteva zile pe indieni şi anume o declaraţie de la Casa Albă, cu accentul pe dimensiunea economică a vizitei. Imediat, presa indiană şi-a pus întrebarea : vine Barack Obama la noi ca "salesman" sau ca "statesman", altfel spus ca reprezentant comercial sau ca şef de stat ?
Chiar dacă această vizită va fi marcată de semnarea unor contracte în valoare de zece miliarde de dolari, autorităţile indiene aşteaptă altceva de la America. Din punctul lor de vedere, Statele Unite au ignorat prea multă vreme India, pentru a-şi dezvolta relaţiile strategice şi economice cu China şi cu Pakistanul. Or, în acest moment, americanii s-au mai răcit cu chinezii, cărora au să le reproşeze multe lucruri şi mai ales faptul că trişează din punct de vedere economic, menţinând-şi moneda la un nivel extrem de scăzut, pentru a-şi favoriza exporturile.
Încearcă oare acum Washington-ul să realizeze un reechilibru strategic, prin aprofundarea altor alianţe ? Există în orice caz această percepţie în India, unde comentatorii spun "s-a întors roata, America are nevoie de noi".
Barack Obama este aşadar binevenit în India, mai ales că şi această ţară începe să fie neliniştită de expansiunea economică a Chinei şi chiar de o anumită aroganţă a chinezilo