Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HP estimează vânzări de PC-uri mai mari în 2011

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 noiembrie 2010 ·

Tiberiu Dobre spune că HP a ajuns în România la 3.000 de angajaţi Compania americană a deschis la Bucureşti primul magazin propriu din Europa, de la care aşteaptă vânzări de până la un milion de dolari.

Hewlett Packard (HP), cea mai mare companie de IT din lume, estimează că va obţine într-un an de zile vânzări de 0,8 - 1 mil. de dolari prin magazinul propriu deschis săptămâna trecută în centrul comercial Plaza din Bucureşti, a declarat Tiberiu Dobre, directorul diviziei de sisteme personale (PSG) din cadrul subsidiarei locale a firmei americane.

HP a luat decizia de a deschide în România primul său magazin de acest tip din Europa având în vedere potenţialul foarte puternic de creştere al pieţei locale pentru produse precum PC-urile sau imprimantele, a declarat Miriam Wong, director în cadrul diviziei regionale a HP care răspunde şi de România. "Am ales această regiune pentru a face acest efort uitându-ne la potenţialul de creştere al acestei pieţe". Anterior, compania avea asemenea magazine doar în America Latină, dar acum conceptul va fi dezvoltat în România şi apoi şi pe alte pieţe europene, precum Spania sau Croaţia.

Compania a investit peste 100.000 de euro în magazinul de 100 de metri pătrăţi din România, care a fost realizat de două companii britanice: Briggs Hillier (proiect) şi HJ Martin (construcţie). Magazinul funcţionează sub numele "HP Store" şi este operat de retailerul local Altex, deţinut de omul de afaceri Dan Ostahie. HP va lansa şi un magazin online, care va funcţiona la adresa hpstore.ro. În magazin, HP va prezenta unele dintre cele mai noi şi mai scumpe produse ale sale, cum sunt PC-urile pentru jocuri sau monitoare cu ecran tactil.

HP are în plan să deschidă noi magazine de acest tip în România, însă extinderea va continua doar anul viitor, ritmul urmând să fie decis de rezultatele vânzărilor din prima unita

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 43 minute
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum 59 minute
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 54 minute
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 6 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 6 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°