Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Dezvoltării scoate la vânzare active ale trei societăţi de pe Litoral

Publicat in Curierul, luni 8 noiembrie 2010 ·

Preţul total al activelor SC Mamaia SA, SC Litoral SA şi SC Neptun-Olimp SA porneşte de la 7,5 mil. euro

Ministerul Dezvoltării organizează trei licitaţii pentru privatizarea unor active la societăţile SC Mamaia SA, SC Litoral SA şi SC Neptun-Olimp SA, per total preţul de pornire al activelor ridicându-se la 7.487.414 euro. "Este vorba de societăţi care activează în domeniul turismului intrate în procesul de privatizare în acest an, la care statul deţine acţiuni, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Metoda folosită în toate cele trei cazuri este licitaţia publică cu strigare competitivă (sau olandeză)", a anunţat vineri Ministerul Dezvoltării.

Licitaţia organizată la SC Neptun-Olimp SA are ca termen de depunere a ofertelor data de 8 noiembrie, ora 15:00, a doua zi fiind programată deschiderea documentaţiei de participare, în prezenţa ofertanţilor.

Activele SC Neptun-Olimp SA scoase la vânzare sunt: "Complex FALEZA Galaţi" cu teren aferent în suprafaţă de 3586,74 mp şi două terenuri intravilane din Neptun, în suprafaţă de 3.000 mp, respectiv 5.483,73 mp.

Pentru licitaţia organizată la SC Mamaia SA şi SC Litoral SA termenul-limită de depunere a ofertelor este 16 noiembrie, ora 13:00, urmând ca a doua zi să aibă loc şedinţa de deschidere a documentelor de participare, în prezenţa ofertanţilor.

SC Mamaia SA scoate la vânzare "Vila Turistică Mamaia", cu teren în suprafaţă de 2.145 mp, şi "Complex Hotelier Mamaia", cu teren în suprafaţă de 2.329 mp, precum şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar ale celor două active.

SC Litoral SA licitează "Sediu Administrativ Hotel Bucureşti B" cu teren în suprafaţă de 692 mp, "Magazie propagandă" cu teren aferent în suprafaţă de 712 mp, precum şi mijloacele fixe şi obiectele de inventar aferente.

Preţul total al activelor SC Mamaia SA, SC Litoral SA şi SC Neptun-Olimp SA

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 33 minute
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 11 minute
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum o ora
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 2 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Ministrul Energiei: „După 1 iulie, continuăm cu sprijin pentru consumatorii vulnerabili. România nu trebuie să lase pe nimeni în urmă”

Adevarul acum 52 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, precizează, într-un raport publicat duminică, referindu-se la consumatorii vulnerabili, că vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul general de plafon

O companie aviatică românească a început să opereze zboruri din Bucureşti spre capitala Siriei. Două femei, pilot și copilot

Adevarul acum o ora
Compania aeriană românească Dan Air a început de duminică să opereze curse din Bucureşti spre Damasc, fiind în prezent singura companie aeriană din Europa cu zboruri directe către capitala Siriei.

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Radu Miruță, despre alunecarea de teren de la cariera Tismana: „20 hectare de pădure au îngropat linia de transport cărbune T4” / „Presiune mare pe oameni să tacă”

HotNews acum 6 ore
Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a declarat, duminică, într-o postare pe Facebook, că sâmbătă noapte a avut loc o alunecare de teren la cariera Tismana din Complexul Energetic Oltenia și susține că există „presiune mare pe oameni să tacă”, însă ace

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/26°
lun.

12°/26°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°