Volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat o scădere, în primele nouă luni din 2010, comparativ cu perioada similară din 2009, cu 16,4% ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 15,7%, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2010, comparativ cu perioada similară din 2009, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a scăzut cu 16,4%. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la lucrările de construcţii noi (-22,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-9,4%). La lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 1,5%.
Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la toate componentele astfel: la clădirile rezidenţiale cu 37,4%, la clădirile nerezidenţiale cu 18,4% şi la construcţiile inginereşti cu 4,7%.
În primele nouă luni din 2010, comparativ cu perioada similară din 2009, volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 15,7%, scădere evidenţiată la următoarele elemente de structură: la lucrările de construcţii noi (-24,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-13,8%). De asemenea, s-a înregistrat o creştere la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 10,9%.
Scădere de 38% pe rezidenţial
Pe obiecte de construcţii au fost scăderi pe toate componentele astfel: la clădirile rezidenţiale (-37,9%), la clădirile nerezidenţiale (-20,2%) şi la construcţiile inginereşti (-3,1%).
În septembrie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna august 2010, ca serie brută cu 16,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea a fost cu 4 procente. Faţă de luna corespunzătoare a anulu