Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii gălăţeni plătesc naveta din salariile reduse

Publicat in Adevarul, luni 8 noiembrie 2010 ·

Foarte puţine localităţi au găsit fonduri pentru asigurarea deconturilor. Mulţi profesori vor să părăsească sistemul de învăţământ pentru că nu mai au de unde să scoată bani pentru transport.

Situaţia privind decontul navetei dascălilor care merg în alte localităţi decât cele de domiciliu pentru a preda arată extrem de sumbru. În judeţul Galaţi, 13 localităţi nu au alocat niciun leu pentru ca dascălii să-şi primescă banii cheltuiţi pentru transport, iar primarii din 10 localităţi au alocat mai puţin de jumătate din fondurile necesare.

Nici la Galaţi, municipalitatea nu a putut acoperi mai mult de 80% din bugetul necesar.

„Diferenţa de 6.000 de lei a fost acoperită la ultima rectificare de buget şi urmează să ajungă în conturile celor care beneficiază de decontarea navetei”, spun reprezentanţii Primăriei.

„Sunt oameni care vor să plece din învăţământ, tendinţa fiind mai evidentă în rândul suplinitorilor care nu-şi pot permite să cheltuiască jumătate din salarii pe transport. De fapt, să încerece cineva să trăiască cu 350 de lei pe lună”, spune vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Lidia Antoniu, care este hotărâtă să intenteze procese tuturor consiliilor locale care nu le dau banii pentru navetă dascălilor.

Nici profesorii din 11 comune brăilene nu şi-au primit banii pentru navetă. Aceştia au somat consiile locale să le acorde acest drept stabilit prin lege.

În unele cazuri este vorba despre sume chiar şi de câte 500 de lei. Prea mari în comparaţie cu salariile şi de aceea sunt nevoiţi să- şi abandoneze posturile.

„Problema este aceea că administraţiilor locale li se dau sarcini, dar nu şi sprijin financiar”, a spus Mihai Ruse, primarul comunei Măxineni.

Probleme sunt şi în Vrancea, unde profesorii din comunele Andreiaşu de Jos, Broşteni, Cârligele şi C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 45 minute
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 38 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°