Un brăilean în vârstă de 42 de ani a fost trimis în judecată de către procurorii brăileni deoarece şi-a agresat o vecină.
Stelian Pulciu trăieşte de aproximativ 2 ani în concubinaj cu o brăileancă, într-un imobil de pe str. Vapoarelor. În aceeaşi curte mai locuiesc încă două femei. Pulciu este, de altfel, cunoscut pentru faptul că, atunci când bea, devine violent. Fapta pentru care brăileanul este acum trimis în judecată s-a petrecut în seara zilei de 23 iulie, când, în curtea imobilului în care locuieşte, s-a întâlnit cu una dintre vecine. Între cei doi a început o discuţie în contradictoriu, iar bărbatul, nervos, a apucat-o de mână pe femeie şi atras-o spre el. Întâmplarea face ca femeia să se fi aflat la momentul respectiv pe una dintre treptele ce duceau spre bucătăria ei, iar când bărbatul a smucit-o, s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se destul de grav. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Pulciu, împreună cu concubina sa, au lăsat-o pe vecină să se descurce cum poate şi au intrat în casă. Nu au ieşit nici măcar atunci când un echipaj de Poliţie a sosit la faţa locului, ba, mai mult, nici nu au deschis uşa pentru a vorbi cu poliţiştii. Bărbatul a fost cercetat în stare de libertate şi s-a decis trimiterea lui în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Un brăilean în vârstă de 42 de ani a fost trimis în judecată de către procurorii brăileni deoarece şi-a agresat o vecină.
Stelian Pulciu trăieşte de aproximativ 2 ani în concubinaj cu o brăileancă, într-un imobil de pe str. Vapoarelor. În aceeaşi curte mai locuiesc încă două femei. Pulciu este, de altfel, cunoscut pentru faptul că, atunci când bea, devine violent. Fapta pentru care brăileanul este acum trimis în judecată s-a petrecut în seara zilei de 23 iulie, când, în curtea imobilului în care locuieşte, s-a întâlnit cu una dintre vecine. Între cei doi a început o dis