Ateneul Român. Poetul este în holul Ateneului. Aşteaptă să vină lumea în vizită. Ciudat, dar astăzi, Poetul nici nu cântă, nici nu recită. "Vulcanul" tace. Şi oamenii vin încetişor, se apropie de el şi-i dăruiesc fiecare ce poate: un zâmbet amar, două-trei vorbe, o floare sau două sau un buchet. O lacrimă. Poetul le primeşte tăcut. Pentru prima dată nu are replică.
Ba da! Ba da! Tocmai aceasta este replica: şuvoiul de oameni, care curge necontenit de trei zile; oamenii aceştia simpli sau intelectuali, politicieni sau artişti, oamenii aceştia constituie replica sa.
Da, maestre! Şi florile acestea atât de multe, de parcă Dumnezeu le-a adunat pe toate astăzi, apoi şi-a scuturat poalele şi le-a trimis să-ţi facă frumos. Să pleci călcând pe covor de flori. Şi ziua aceasta, din toamna aceasta târzie, cu soare blând...
Ştiu sigur că vă pare rău că plecaţi. Cât aţi mai fi avut de scris, cât aţi mai fi avut de iubit Ţara aceasta, şi Neamul acesta, care au nevoie de multă iubire ca să le fie bine!
Vin oameni din ce în ce mai mulţi, din oraş, din ţară, din alte zări, cu flori, cu lacrimi, cu mesaje. Cum i-aţi mai îmbrăţişa pe toţi. Sau, ca să fac o glumă, să mi se usuce şi mie lacrima puţin, cum i-aţi mai strânge pe un stadion şi i-aţi pune să cânte!
Lângă dumneavoastră stă familia. Andrei, cu tricolorul în dreptul inimii. Sufletul lor calcă pe cioburi încinse. Primesc condoleanţe, primesc îmbrăţişări. Maestre, este prea multă linişte aici!
Am promis că nu am să fac o listă a celor (a personalităţilor) care au venit să vă spună adio. Era normal, era o datorie de onoare. Dacă nu pentru omul politic, pentru Omul-Poet. Pentru că le lăsaţi comoara aceasta în urmă: să-i poată spună Ţării "te iubesc" citind o poezie de-a dumneavoastră. Am să notez, însă, aşa: "A fost un nonconformist, un revoltat, a fost liderul g
