De la 1 ianuarie, românii vor putea merge la medic doar cu cardul naţional de sănătate, un document cu cip care va arăta de ce boli suferă pacientul, ce grupă sanguină are, ce RH şi dacă asiguratul este sau nu de acord cu donarea de organe, arată un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Sănătăţii (MS). Pe card vor fi trecute datele de identitate ale asiguratului, codul numeric personal, codul de asigurat, data expirării cardului, numărul de identificare a cardului, precum şi dovada achitării contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.
Fără card, nu mergi la medic!
Asiguraţii vor putea obţine cardul doar contra cost, iar în lipsa lui nu se vor putea prezenta la medic. „Vom avea un aparat legat la calculatoarele noastre şi aşa vom putea valida cardurile", a precizat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, menţionând însă că nu are toate datele privind implementarea cardului. Faţă de cardul european de sănătate care asigură gratuit asistenţa medicală de urgenţă în ţările membre UE, cardul naţional va putea fi folosit doar în ţară şi va reprezenta dovada că asiguraţii îşi plătesc contribuţiile de sănătate la stat. În plus, cardul va monitoriza toate serviciile medicale de care a beneficiat un pacient (vizite la medic, reţete primite, medicamente, intervenţii în spital).
Proiect „Star Trek"
Ideea realizării acestui card pentru fiecare asigurat în parte a fost făcută publică de Ministerul Sănătăţii în urmă cu cinci ani, dar a fost abandonată de fiecare ministru nou-numit în funcţie. Medicii români îl văd şi astăzi mai mult un proiect „Star Trek" decât unul care să poată fi pus în practică de la 1 ianuarie. „Cardul naţional este necesar, dar cum poţi să pui la punct aşa ceva, când nici acum nu funcţionează corect sistemul SIUI (sistem informatic ce conţine baza de date cu asiguraţii