Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Badea şi Ciutacu au protestat faţă de dictatura mascată

Publicat in Jurnalul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Aproape 2000 de oameni au venit marţi, 9 noiembrie, alături de Mircea Badea şi Victor Ciutacu în faţa sediului CNA, în Piaţa Constituţiei, la "Protestul anti abuz" organizat de cei doi, ca urmare a amenzilor pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului continuă să le trimită postului Antena 3. Susţinători ai demersului realizatorilor tv sau pur şi simplu admiratori ai acestora, cei prezenţi au strigat la unison cu ei, timp de două ore, în faţa CNA, în timp ce o doamnă împărţea măşti chirurgicale, pe post de botniţe.

Cele mai "cântate" lozinci au fost: "Ieşi afară, javră ordinară!", "Ruşine CNA!", "Nu ne este frică!", "Sclavii lui Băsescu", "Asta-i ţara noastră, nu-i moşia voastră", "Jos cenzura!", "Jos CNA!", "Am dreptul să vorbesc!", "Ia de la Băsescu!", "Pupincuriştii!", "Paraziţii!", "Cine strigă, liber este!" ori "Staţi pe banii noştri".

Alături de Badea şi Ciutacu s-au aflat Mihai Gâdea, Marius Pieleanu, Emil Hossu, Florin Chilian, Victor Socaciu, Doru Stănculescu. "M-am solidarizat cu Badea şi cu Ciutacu pentru că ceea ce li se întâmplă lor este absolut nedrept şi pentru că se încalcă nişte drepturi fundamentale ale statului de drept. Ne aflăm într-o dictatură mascată, CNA-ul este doar unul dintre instrumentele acestei puteri care vrea totul în România, vrea să conducă totul, nu are nevoie de opoziţie", a declarat Victor Socaciu. Artistul nu crede că demersul celor doi va schimba ceva, dar protestul lor "este un semnal de alarmă pe care noi, societatea, trebuie să-l tragem". "Sunt de acord că delictul de opinie de care se fac vinovaţi Mircea Badea şi Victor Ciutacu trebuie pedepsit aspru, trebuie amendat, dar în Djibouti.

E îmbucurător ce se întâmplă azi, pentru că încă se mai crede în puterea cuvântului", adaugă şi Florin Chilian. Pe lângă colegi, artişti şi simpli telespectatori, alături de Mircea Badea a fost şi familia sa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 23 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Israelul susține că a capturat 240 de militanți Hamas într-un spital din Gaza. Personalul medical acuză că cei reținuți au fost bătuți

HotNews acum 49 minute
Armata israeliană anunţă că a capturat 240 de persoane suspectate că ar fi militanţi ai grupării islamiste palestiniene Hamas în timpul unui raid la un spital din nordul Gaza, relatează sâmbătă DPA, citată de Agerpres. Printre cei arestaţi se află ş

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum o ora
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 8 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum o ora
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°