Didier Yves Drogba Tébily, atacantul echipei de fotbal Chelsea Londra, suferă de malarie. Vestea l-a şocat pe ivorian. Sursa: Reuters
Cel care a făcut publică această ştire a fost antrenorul italian Carlo Ancelotti. De mai multe zile, Didier Drogba s-a plâns medicilor că nu se simte bine, aceştia supunându-l mai multor examene medicale.
Într-un final, analizele au arătat că Didier Drogba suferă de malarie. "Am aflat că Didier are malarie aseară. Are virusul în sânge şi, evident, şi-a pierdut puterea de a se antrena. De asemenea, nu mai are nici condiţie fizică. Momentan urmează un tratament şi totul va reveni în cel mai scurt timp la normal. Nu ştiu de unde a contractat virusul, i-am dat câteva zile libere, a plecat în vacanţă şi s-a întors bolnav. Dar acum, repet, totul este OK", a declarat antrenorul lui Chelsea, Carlo Ancelotti.
În vârstă de 32 de ani, Didier Drogba e unul dintre cei mai buni atacanţi din fotbalul mondial. Transferat în 2004 la Chelsea de la Marseille pentru 24 de milioane de lire sterline, Drogba a jucat pentru gruparea de pe "Stamford Bridge" 176 de meciuri doar în Premier League. El a marcat 90 de goluri, 6 în acest sezon.