Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Hrebenciuc îşi lansează noul volum în trei oraşe din România

Publicat in Romania Libera, marți 9 noiembrie 2010 ·

Scriitorul Andrei Hrebenciuc îşi va lansa cartea "Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice" în trei oraşe din ţară, primul pe listă fiind Bucureştiul, pe 19 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus. Pe 24 noiembrie va avea loc lansarea în Bacău, la Librăria Diverta Luceafărul, iar pe 26 noiembrie, în Cluj, la Librăria Diverta Universităţii.

Cartea abordează într-un mod neconvenţional cauzele şi impactul pe care criza economică le are la nivel mondial, stârnind interesul într-un mod care îl va face pe cititor să mediteze, să comenteze şi poate chiar să acţioneze într-un mod diferit.

Andrei Hrebenciuc este în prezent preparator universitar, doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti unde predă microeconomie, macroeconomie şi economie europeană. Cu o experienţă bogată de cercetare în funcţionarea politicilor economice la nivel european şi în abordările internaţionale asupra teoriilor de creştere economică sustenabilă, face momentan parte din echipă de management al unui proiect de anvergură cu finanţare europeană, din domeniul universitar.

Odată cu lansările volumului se va anunţa şi începutul concursului pentru bursa oferită de autor. Hrebenciuc va dona toţi banii proveniţi din drepturile de autor asupra cărţii. Cei care doresc să participe la acest concurs se pot înscrie, începând cu data de 17 noiembrie 2010, pe site-ul editurii Corint, cu o scrisoare de motivaţie şi un eseu cu tema "Iluzia capitalismului în România".

Scriitorul Andrei Hrebenciuc îşi va lansa cartea "Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice" în trei oraşe din ţară, primul pe listă fiind Bucureştiul, pe 19 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus. Pe 24 noiembrie va avea loc lansarea în Bacău, la Librăria Diverta Luceafărul, iar pe 26 noiembrie, în Cluj, la Librăria Diverta Universităţii.

Cartea abordează într-un mod neconvenţional cauzele şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 7 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 13 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum 48 minute
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 13 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 8 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 12 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 9 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°