Scurta introducere in mintea incilcita a romanului. S-a scris deja (prea) mult despre Adrian Paunescu, dar unele concluzii merita totusi aprofundate. Povestea poetului a devenit cu adevarat ciudata abia la mijlocul anilor '80, dupa interzicerea Cenaclului "Flacara". Imediat, a inceput sa circule, printre activistii PCR, un soi de eseu clandestin intitulat "Porcul si folkul". Desi materialul nu era semnat, tovarasii stiau ca autorul este Eugen Barbu, tatucul revistei "Saptamina", al lui C.V. Tudor si al marilor delatiuni literare. Raspindit cu recomandarile de rigoare, materialul era insotit de un rinjet ironic din partea activistului, care nu ezita sa sublinieze ritos: "Uite ce a scris un porc despre alt porc!". Era zodia porcilor. In cele citeva pagini dactilografiate marunt, Paunescu era desfiintat cu patima. Din cite imi aduc aminte (eram adolescent pe vremea aceea), se scria despre betiile cumplite la care se dedau artistii Cenaclului, despre sutele de prezervative (noi le spuneam protexuri si nu prea se gaseau in comert) care ramineau pe stadioane in urma spectacolelor, dar si despre cultul propriei personalitati pe care poetul il punea in scena intr-un mod cit de poate de abil. Probabil cele mai multe dintre informatii erau adevarate, dar nu puteai sa nu remarci, razbatind printre rinduri, ura si mai ales invidia unui alt mare lingau de curte. Caci, spre deosebire de alti confrati, Paunescu detinea incontestabilul talent de a se plasa mereu in lumina reflectoarelor. In plus, circulau anumite legende cum ca poetul nu ezita - situindu-se in deplin dezacord cu majoritatea scriitorilor -, sa ajute omul aflat in dificultate, fie el stab decazut sau personaj marunt. De asemenea, in revista "Flacara" apareau uneori anchete bizare, oarecum in raspar cu directivele partidului. Dar aici se cuvine o intrebare. Daca, in timp ce-ti pui talentul si inteligenta in slujba unui