Chello Zone a preluat pachetul de acţiuni (49%) deţinut de grupul Realitatea-Caţavencu la canalul Romantica, devenind astfel unicul proprietar al postului de televiziune, conform www.mediafax.ro.
"Realitatea Media a avut o participaţie de 49%. Piaţa media a suferit transformări majore în urma descreşterii încasărilor din publicitate, lucru care a schimbat multe planuri. Fapt pentru care, în urma consultărilor şi a discuţiilor multiple, s-a hotărât că asta este cea mai bună variantă, ca Chello să-şi răscumpere părţile. Romantica a intrat 100% în portofoliul Chello, de săptămâna trecută", a spus directorul general al Chello Networks SRL, Dorian Ciubuc, prezent azi la Convenţia de Comunicaţii prin Cablu.
În ceea ce priveşte preţul tranzacţiei, acesta nu a fost specificat, însă Ciubuc a mai precizat că doreşte să schimbe puţin strategia de programe, dar totuşi să meargă pe experienţa câştigată pănă acum şi pe rating-urile obţinute.
În urma preluarii, noul director general este Mike Moriarty, actual Managing Director of Chellomedia, Central Europe.
Compania Chello Central Europe este proprietarul unor branduri cunoscute în Europa Centrală. În România, trustul include Minimax, Sport 1, Sport M, TV Paprika, Fine Living Network, Zone Reality, JimJam, Extreme Sports Channel, Romantica, MGM, Outdoor Channel şi Food Network.
Postul Romantica este dedicat femeilor, cu sloganul "Meriţi să fii fericită".