Perele, numite pe drept cuvânt de Homer „darul zeilor“, se dovedesc benefice pentru trup şi suflet.
Para a fost numită pe drept cuvânt „darul zeilor“, datorită proprietăţilor sale benefice pentru sănătate. De altfel, prima atestare a perelor ca fructe cu calităţi terapeutice apare încă de la începutul secolului XIX, când naturalistul P. Latrois trata asteniile generate de oboseală cu o licoare de suc de pere în amestec cu alcool de fermentaţie din grâu. Ulterior, cercetătorii austrieci au descoperit că perele conţin o serie de substanţe organice cu un schelet hidrocarbonat foarte asemănător unor hormoni ai mamiferelor, ca şi neurotransmiţători.
Alte studii recente demonstrează că o pară aromată ne poate scăpa de stresul acumulat după o zi de muncă, datorită vitaminelor şi mineralelor conţinute. De asemenea, calciul, fosforul, potasiul, vitaminele din grupul B conţinute de pere au efect sedativ asupra sistemului nervos. În plus, datorită fructozei conţinute, acestea sunt recomandate diabeticilor, având în vedere că nu solicită pancreasul pentru a produce cantităţi mari de insulină în scurt timp.
Fructe miraculoase
În afară de aceste proprietăţi sedative, perele sunt remineralizante, diuretice, depurative, laxative. Tocmai din acest motiv, perele sunt recomandate în tratarea asteniei, anemiei sau gutei. În plus, datorită fibrelor alimentare, aceste fructe se pot dovedi un ajutor de nădejde în păstrarea în limite normale a colesterolului şi în menţinerea greutăţii. Nu trebuie omis faptul că aceste fructe se digeră mult mai uşor decât altele, din acest motiv putând fi consumate şi de persoanele care au stomac sensibil. De asemenea, studiile au demonstrat că perele reglează producerea de hormoni de creştere, de aceea fiind recomandate în special în perioadele de vârstă 0-2 ani, 14-16 ani, 18-19 ani. În plus, datorită efectului benef