Oamenii de ştiinţă care lucrează la cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), au reuşit să creeze un „mini Big Bang“, ciocnind ioni de plumb în loc de protoni, scrie BBC.
În cadrul experimentului, care a reprodus condiţiile de la formarea Universului, s-au atins temperaturi de 10 trilioane de grade, de un milion de ori mai mari decât cele existente în centrul Soarelui. Până în prezent, la cel mai mare accelerator de particule din lume, aflat într-un tunel subteran la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, au fost realizate ciocniri între protoni în încercarea de a desluşi misterele formării Universului.
Explozia generată acum a fost atât de puternică încât a creat o „supă" densă de particule sub-atomice apărută doar după Big Bang, cu 13,7 miliarde de ani în urmă. Din cauza temperaturii înalte, protonii şi neutronii, care constituie nucleul atomului, se topesc creând o „minge de foc", pe care cercetătorii o numesc „plasmă quark-gluon". Ei speră ca studierea acestei substanţe să le permită să obţină mai multe informaţii despre „Strong force" („forţa nucleară tare"), una dintre cele patru forţe fundamentale ale naturii, cea care ţine alături protonii şi neutronii în cadrul nucleului atomic.
Oamenii de ştiinţă sunt convinşi că reuşita înregistrată, după şapte luni de teste, deschide o nouă eră în fizica particulelor şi este, în acelaşi timp, un semn că maşinăria va putea realiza în anii care urmează ciocniri de electroni în căutarea „particulei lui Dumnezeu".
VEZI AICI VIDEO!