Un fost şef al biroului CIA în România, Harold James Nicholson, a recunoscut că a spionat pentru Rusia din închisoare. Condamnat la 23 de ani de închisoare în 1997, Harold Nicholson a recunoscut, luni, că a spionat din penitenciarul din Oregon prin intermediul fiului său, informează ABC News.
"Harold Nicholson, unul dintre oficialii cu cel mai înalt rang din cadrul CIA condamnaţi vreodată pentru spionaj, l-a trimis pe fiul său pe tot globul să încaseze (sume) datorate pentru activităţi trecute de spionaj de la agenţi ruşi (...). El a mărturisit că a utilizat această schemă pentru a profita, în continuare, de pe urma activităţilor sale de spionaj, din închioare", a declarat asistentul Procurorului General pentru Securitate Naţională, David Kris.
Înainte de a ajunge la închisoare, Nicholson avea un viitor promiţător în CIA, fiind numit şef al biroului Agenţiei în România. În 1997, Harold James Nicholson a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru vinderea identităţii unor agenţi americani care operau în Rusia. În 2006, el l-a convins pe fiul său, Nathaniel, să participe la acţiuni de spionaj.
Citeşte aici mai multe despre fostul şef al biroului CIA în România