Fiind un solist cu state vechi şi care nu se angajează într-un demers artistic fără să aibă vreun motiv bine întemeiat, concertul de mâine seară de la Sala Palatului are loc pentru a cinsti la scenă deschisă apariţia celui de-al doilea album al său "Best of". Prietenii chemaţi la "muncă" sunt: Ioji Kappl (ex-Phoenix), Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga şi Ana Baniciu. ● Jurnalul Naţional: Îţi faci de cap cu cap sau fără? Lansezi al doilea album "Best of", la Sala Palatului, într-un moment în care lumea se fereşte să mai scoată ceva pe piaţa românească muzicală. Sau o faci tocmai pentru a demonstra că eşti în deplinătatea ta artistică?
Mircea Baniciu: Pur şi simplu, acum a venit momentul. Plus că atunci când toţi se tem, e cel mai bun moment să faci ceva nou. Mi-am dorit să fac o lansare cu public, care sperăm să fie cât mai numeros, pentru că Sala Palatului impune un anumit gen de spectacol, cu o anumită regie, cu anumite idei, un show pe care nu-l poţi face oriunde. Sper ca acest spectacol să aducă publicului câteva surprize în ce mă priveşte.
● După baladele de pe "Eşarfă", acum aduci "Vara la ţară", "Tristeţi provinciale", "Dealul cu dor", "Pisica neagră", "Întoarcerea la Orient" sau "Andrii Popa" pentru colecţia toamnă-iarnă 2010? Ce le-ai făcut să arate altfel, dar totuşi la fel...?
Le-am înregistrat din nou într-un studio profesional la nivelul anilor 2010. Deşi sunt aproape la fel, au sonorităţi noi, totul sună altfel. Oricum, am selectat aceste piese nu doar pentru că sunt foarte cunoscute şi cerute de public, ci şi pentru că textele sunt în continuare foarte actuale.
● Mircea Baniciu are de unde să mai scoată un album "Best of"? Dacă da, cât te costă să defilezi pe podiumul muzicii româneşti? Nu mă refer doar la bani...
Aş putea să fac poate încă unul sau chiar două albume "Best of", însă cu