In contextul in care rapoartele intocmite in ultimii ani de institutiile de specialitate plaseaza Romania in topul tarilor cu cel mai mare numar de taxe si impozite, o intrebare legitima si fireasca a contribuabililor, sufocati de atatea dari la stat, ar fi: "Unde sunt acesti bani?".
Cautam raspunsul in realitatea de care ne lovim zi de zi, intrucat, cel putin teoretic, sumele concentrate de stat prin incasarea taxelor si impozitelor ar trebui sa se intoarca sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati, de care sa beneficieze toti cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societatii.
Dar in jur nu vedem decat saracia omului de rand, ajuns in pragul disperarii, domenii de interes vital subfinantate, deficit de personal in unele institutii de interes public si o infrastructura rutiera si feroviara la pamant.
Si acesta nu este un spectacol regizat de trusturile de presa ale lui Vantu si Voiculescu, privit de la distanta de platitorii de dari la stat, ci unul in care jucam cu totii, zi de zi.
E o constatare reala a celor care ajung in spitatalele romanesti si sunt nevoiti sa-si achizitioneze singuri medicamentele, stend-ul pentru perfuzii sau banalul leucoplast, ori sunt plimbati de la o unitate medicala la alta, din lipsa de aparatura sau de personal, a celor care-si trimit copiii spre a fi educati in scoli insalubre si, nu de putine ori, de catre profesori suplinitori.
De asemenea, strazile pline de gropi sau intarzierile inregistate pe Caile Ferate Romane vorbesc despre acuta lipsa de investitii in infrastructura, indreptatindu-ne sa afirmam ca nici aici nu se duc banii nostri, ai contribuabililor.
Perseveram in demersul nostru de a identifica concretizarea aportului fiecaruia dintre noi la bugetul de stat in "ceva" util noua si aflam cu stupoare ca prioritare pe timp de criza sun
