Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: PORTRET/ Lucian Vasiliu: „Practic parkour-ul oricând şi oriunde“

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Adolescentul a început să-şi trăiască viaţa în viteză în urmă cu trei ani şi de atunci îşi suprasolicită trupul pentru a depăşi orice obstacol apărut în cale.

Parkour-ul este o disciplină fizică inspirată de mişcarea corpului omenesc, care te ajută să treci peste orice obstacol prin găsirea celui mai eficient şi mai rapid mod de a ajunge din punctul A în punctul B, folosind doar mijloacele propriului corp.

Explicaţia îi aparţine lui Lucian Vasiliu, un tânăr din Piatra Neamţ, care practică acest sport.

„În urmă cu trei ani, eram cu alţi doi prieteni şi am încercat să facem mişcările din videoclipul «Rise up» de la Yves La Rock. Nu am reuşit prea bine, dar unul dintre cei care ne-au văzut ne-a spus că ce-am făcut noi este parkour. Nu ştiam nimic despre asta, aşa că ne-am apucat de căutat pe internet“, povesteşte Lucian.

„Ni se părea fantastic“

După ce au analizat videoclipurile, Lucian şi amicii săi au început să înveţe tehnicile de execuţie a salturilor şi abia după le-au pus în practică. „Ni se părea ceva fantastic şi nu credeam niciodată că vom reuşi să facem şi noi la fel. După fiecare reuşită mi-am dorit să încerc şi mai mult, aşa că pot spune că la mine pofta a venit încercând, chiar dacă au fost şi unii care au râs de noi, ne-au făcut maimuţe şi au încercat să ne descurajeze“, spune tânărul.

Primul salt reuşit de Lucian a fost „front flip-ul“, adică săritura pe faţă, considerată una dintre cele mai grele mişcări de bază. „Nici acum nu-l stăpânesc aşa cum trebuie. Ţine foarte mult şi de starea de spirit şi de cât de odihnit eşti. Cel mai bine e să porneşti la drum cu elan şi fără să fii obosit“, crede adolescentul.

Drumul spre şcoală, ieşirile în oraş cu prietenii şi orele libere din timpul serii s-au transformat pentru Lucian în ocazii pentru a încerca să se autodepăşească. „Tot oraşu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 17 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 11 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°