O asociație nou creată, No Abuse, va oferi servicii gratuite de mediere, consiliere psihologică și juridică celor care au suferit abuzuri în familie și va organiza cursuri pentru a schimba mentalitatea liceenilor.
Astăzi s-a lansat Asociaţia No Abuse, care îşi propune să lupte împotriva violenţei domestice şi a abuzului prin campanii de informare, conştientizare şi educare, dar și prin servicii gratuite de mediere, consiliere psihologică şi legală acordate victimelor şi prin advocacy.
Asociaţia No Abuse a fost creată la iniţiativa a patru juriste care, în primăvara acestui an, au hotarat să ia atitudine împotriva faptelor de violenţă în familie, având drept exemplu situaţia uneia dintre prietene, care a suferit o astfel de experienţă traumatică.
Scopul Asociaţiei este să deruleze, în principal, programe de prevenire a acestui fenomen, în speranţa că astfel se va reduce numărul persoanelor şi, în special, al femeilor şi copiilor care să fie expuse violenţei domestice şi efectelor acesteia.
Fenomen îngrijorător: peste 100 de decese în 2009
Asta în contextul în care, în România, în 2009, au fost înregistrate 12.461 cazuri de violenţă în familie şi au fost raportate 101 decese ca urmare a actelor de violenţă în familie, potrivit statisticilor. De asemenea, foarte puţine persoane care cad victime acestor tipuri de violenţă au curajul să recunoască asta public.
Iar cel mai îngrijorător este faptul că 70% dintre femei au fost victime ale violenţei domestice pe parcursul vieţii lor. Mai mult, potrivit statisticilor, copiii victime ale violenţei domestice sunt predispuşi să reproducă acest gen de comportament.
„Implicaţiile violenţei domestice sunt extrem de grave şi pe termen lung, din păcate sunt încă foarte multe persoane care nu conştientizează acest lucru. Ele pot fi victime sau agresori fără să ştie. În plus, sunt puţine victime care a