Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IN 166 DE PRIMARII, AU FOST SUSPENDATE DE LA PLATA TOATE DOSARELE DE AJUTOR SOCIAL

Publicat in Cuvantul Liber, marți 9 noiembrie 2010 ·

- Economic - nr. 668 / 9 Noiembrie, 2010 In cadrul campaniei nationale de control privind verificarea conditiilor de acordare a ajutorului social, demarate in luna mai a.c. de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, s-au constatat mai multe nereguli, care au dus la suspendarea platii in 39.949 de cazuri, adica 13,15 la suta din numarul de 288.657 de dosare verificate. De remarcat este faptul ca, pana la 30 septembrie a.c., din cele 3.181 de primarii verificate la nivel national, in cazul a 166 de primarii, au fost propuse spre suspendarea platii absolut toate dosarele de ajutor social, considerandu-se ca au fost acordate abuziv, iar primariile respective au fost amendate cu suma totala de 252.700 lei. Valoarea sumelor economisite prin suspendarea platii ajutoarelor ilegale se ridica, lunar, la suma de 8.172.873 lei, in schimb, pentru dosarele ramase in plata, numai in primariile inspectate, se achita, tot lunar, suma de 47.425.075 lei. Alte nereguli constatate se refera la beneficiarii de ajutor social cu afectiuni cronice invalidante, care nu au justificat incapacitatea de munca prin prezentarea de certificate medicale emise de medicul expert al asigurarilor sociale. In plus, orele de munca nu au fost calculate corespunzator salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, raportat la durata medie lunara a timpului de munca, iar primarii nu au dispus efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de cate ori a fost nevoie. O alta deficienta in acordarea ajutorului social a fost constatata la primarii care nu au respectat obligatia de a comunica Agentiei judetene de prestatii sociale datele statistice privind numarul titularilor de ajutor social, platile efectuate si drepturile banesti aprobate cu acest titlu. In Targu-Mures, nu s-a descoperit niciun dosar ilegal! Cu toate ca legalitatea dosarelor de acordare a ajutorului soc

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

29°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°