Ruptura de menisc este o leziune a meniscului articulaţiei genunchiului frecvent întâlnită. De aceea, medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare medicală în cadrul Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti, explică în ce constă meniscectomia (excizia meniscului), dar şi care sunt etapele recuperării medicale în cazul unei astfel de intervenţii.
"Importanţa meniscului în prezervarea funcţională a genunchiului este bine stabilită, majoritatea funcţiilor meniscului fiind legate de protecţia cartilajului articular. Pacienţii trebuie să ştie că meniscectomia reduce capacitatea de absorbţie a şocurilor de genunchi cu aproximativ 20%", avertizează medicul Sebastian Diaconescu. Alte lucruri importante care nu trebuie ignorate de persoanele care au suferit sau urmează să fie supuse unei meniscectomii sunt:
- Rupturile traumatice meniscale au o rată de vindecare superioară celor degenerative.
- Meniscul lateral este mai mobil în comparaţie cu cel median.
- În fiecare menisc, cornul anterior are o mobilitate superioară celui posterior; mobilitatea redusă a meniscului postero-medial poate rezulta în stres mecanic superior în această arie, crescând astfel vulnerabilitatea la lezare. Acest fapt explică rata superioară a rupturilor în această zonă.
ATENŢIE LA GREUTĂŢI!
Deoarece nu există structuri anatomice care să trebuiască să fie protejate în timpul fazei de vindecare, programul de recuperare poate progresa agresiv, precizează medicul consultat de Jurnalul Naţional. El mai afirmă că "majoritatea studiilor au confirmat beneficiile mobilizării precoce, imobilizarea favorizând atrofia meniscului şi scăderea conţinutului în colagen al acestuia".
Specialistul în recuperare mai avertizează că flexia genunchiului sub 60 grade are influenţă minimă pe deplasarea meniscală, dar cea peste