Orange, numărul unu pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat în România "Academia de vânzări", un program de pregătire a angajaţilor care lucrează direct cu clienţii, o investiţie de un milion de euro, au anunţat reprezentanţii operatorului. Programul face parte dintr-un proiect internaţional dezvoltat în 11 ţări de către grupul France Telecom, care deţine Orange. Potrivit reprezentanţilor operatorului, "Academia de vânzări" cuprinde un centru de training cu şapte săli de curs, un magazin "laborator" şi aproximativ 2.800 de "studenţi" instruiţi în primul an, atât angajaţi ai Orange, cât şi parteneri. Programul se adresează în principal celor care lucrează direct cu clienţii, dar şi celor care îşi doresc o carieră în vânzări. Orange a obţinut în primele nouă luni ale anului venituri de 730 de milioane de euro, în scădere cu 8,75%.