- Diverse - nr. 668 / 9 Noiembrie, 2010 Stand de vorba cu el la premiile trustului de presa "Ambasador", ne intrebam care sunt faptele viitoare, prin ce secreta prelungire se infiltreaza ele in substanta timpului, pe care doream sa o patrundem, s-o descoperim, cum isi raspandeste ascunsele firisoare, tulburand acea substanta, dandu-i alta forma, ca intr-o pictura abstracta, in care, sub influenta luminii, descoperi alte si alte forme si intelesuri. Simteam ca gandirea depaseste barierele trase. Printr-o putere acuta, Adrian Paunescu sintetiza si reproducea infinite posibilitati de a sti. Auzea parca tremurul abia perceptibil al materiei in miscarea ei tutelara, ca si cum intreaga, ar fi respirat, alimentandu-se din cosmice rezervoare cu sens. Din orice unghi si oricum ar fi privit, figurile unor scriitori au intrat in memoria posteritatii cu totul altfel decat si-au dorit-o insisi creatorii. Nu este si cazul acestui "bulgare de huma" numit Adrian Paunescu, a carui viata s-a derulat pe parcursul unor interesante decenii ale culturii noastre moderne. Poet cu aspiratii bine definite si cu un nonconformism ce-i statea bine, a devenit repede arhicunoscut si apreciat ca poet si jurnalist. Coleg fiind cu multi dintre gazetari, a scris cu patos, creionand viata, portretele unor intelectuali, unei intregi lumi de scriitori, actori, pictori… In cursul vietii, a publicat zeci de tomuri, care de care mai apreciate. Despre poeziile sale, un mare critic literar spunea: "Lirica lui Adrian Paunescu se hraneste cu predilectie din obsesia trecerii angoasate a timpului. Versurile, remarcabile adesea prin finetea notatiei abrupte, umplu un gol si o frustrare a sufletului. Mecanismul scriiturii este deosebit de simplu: memoria si visul lucid provoaca marturisirea febrila si usor patetica, de o gratie neafectata, a poetului. El refuza constant cosmarul, pe care-l numeste anarhie a clarob