Fotbalistele craiovene au pierdut cu 3-1 disputa cu FCM Târgu Mureş, campioana din sezonul trecut şi liderul Ligii I, în prezent. Oltencele, care joacă de plăcere, au evoluat împotriva unui adversar al cărui buget se apropie de 900.000 de lei.
Fotbalistele de la CS Real Craiova au fost învinse, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-1) de campioana en-titre FCM Târgu Mureş, partida din cadrul etapei a opta din Liga I desfăşurându-se duminică, pe terenul „Termo“.
Craiovencele, pregătite de Sorin Pătraşcu, au deschis scorul, prin atacantul Mădălina Vâlciu, dar nu s-au putut bucura nici un minut, deoarece adversarele au restabilit egalitatea după doar două atingeri de minge. Marcatoare a fost Monika Szinka, jucătoare de bază la naţionala României, care a profitat de plasamentul greşit al portarului Flori Bertea. Până la pauză, mureşencele au trecut în avantaj, prin reuşita surorii gemene a Monikăi Szinka, Zsuzsanna.
În fine, campioanele, care au dominat jocul, dar nu şi-au creat foarte multe ocazii clare de gol, au înscris golul trei pe final de joc, prin Nicoleta Bărbos, în urma unei faze la care cei de pe banca tehnică a craiovenilor au cerut fault în atac. De altfel, în urma acestei faze, antrenorul craiovean Sorin Pătraşcu a fost trimis în tribună de „centralul“ întâlnirii, Cristina Dociorman, desemnată la sfârşitul anului trecut cel mai bun arbitru feminin, la centru. De altfel, argeşeanca i-a iritat pe craioveni, care au considerat unele decizii eronate.
De notat efortul jucătoarei Andreea Tomescu, care abia şi-a scos piciorul din ghips şi contrar recomandărilor medicului, a intrat în teren şi şi-a ajutat echipa, chiar dacă şchiopăta vizibil.
Pentru CS Real au evoluat jucătoarele: Bertea - Moacă, Pozmac, Stanciu, Tomescu - Bâscoveanu, Ristache, Cojocaru, Dunavăţu - A. Peşu, Vâlciu. Au mai intrat: Dragomir şi Neacşu.
În urma