Inspectorul general spune că următoarele pe lista cererilor sunt specializările în industria textilă şi în gastronomie.
Şapte grupuri şcolare şi un liceu din Suceava vor specializări în plus pentru ciclul celor patru ani de studii liceale.
Conducerile instituţiilor au depus deja solicitările la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.
Acum are loc evaluarea pentru a se vedea câte autorizări vor fi date pentru calificările profesionale.
"Majoritatea unităţilor de învăţământ interesate în diversificarea ofertei educaţionale sunt colegiile tehnice şi grupurile şcolare, respectiv 7 din cele 8, specializările cel mai des întâlnite fiind cele în domeniul mecanic, dar şi în domeniul prelucrării lemnului, industriei textile sau gastronomiei”, a declarat Petru Carcalete, inspector general Al Inspectoratului Şcolar.
Este vorba de Colegiile „Petru Muşat” din Suceava, Colegiul Tehnic din Rădăuţi, „Mihai Băcescu” din Fălticeni, „Nicanor Moroşanu” din Pârteştii de Sus, Grupul Şcolar din Dumbrăveni, „Iorgu Vîrnav Liteanu” din Liteni şi „Oltea Doamna” din Dolhasca.
Singurul liceu de pe listă este Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, care doreşte un profil Umanist cu specializarea Filologie.