Fostul preşedinte american, George W. Bush, face declaraţii şocante. În primul interviu televizat de la încheierea mandatului la Casa Albă acum doi ani, Bush dă explicaţii despre războiul împoriva terorismului.
Tehnicile de interogare sub apă - simularea înecului, extrem de criticate şi considerate drept torturi de Barack Obama, au prevenit atacurile teroriste şi au salvat vieţi, a declarat fostul lider american în interviul acordat NBC, scrie BBC News.
"Aceste tehnici au salvat vieţi. Datoria mea era să protejez America şi aşa am făcut".
Cât despre invadarea Irak-ului în 2003, Bush spune că nu a fost o decizie greşită: "Istoria va decide că a fost un succes, însă când se va întâmpla asta voi fi deja mort".
Totuşi, înainte de a declara război, a încercat calea dipolmatică. "N-am vrut să recurg la forţă. Am vrut să dau o şansă diplomaţiei", explică fostul şef de stat, citat de AFP.
Chiar şi aşa n-a vrut însă să le ceară scuze americanilor pentru invazia din Irak. "A cere scuze înseamnă să recunoşti că a fost o greşeală şi nu a fost aşa", a mai declarat Bush la NBC.
Economia la pământ, moştenirea lăsată lui Obama
"Nimeni nu a fost atât de revoltat şi de supărat aşa cum am fost eu când nu s-au găsit arme de distrugere în masă în Irak", scrie fostul lider de la Casa Albă în cartea sa, potrivit The New York Times.
Iar despre faptul că l-a lăsat pe Obama cu o criză economică pe cap, Bush recunoaşte că a fost "o modalitate urâtă de a încheia un mandat de preşedinte".
Interviul la NBC a avut loc înainte de lansarea de azi a memoriilor lui Bush, "Decision Points". Cartea are aproape 500 de pagini şi a fost publicată în 1,5 milioane de exemplare.