Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Broşuri pentru Academia de Poliție la suprapreţ vândute în şcolile arădene

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Cărţile cu teste grilă pentru viitorii poliţişti se vând la 45 de lei bucata. Zeci de broşuri cu exerciţii de limba română pentru admitere la Academia de Poliţie au ajuns în mai multe şcoli din Arad.

Zeci de broşuri care îi au ca autori pe angajaţi din cadrul Ministerului Educaţiei au ajuns la Arad. Oficiul de distribuire a broşurilor fost făcut chiar de Inspectoratul Şcolar, iar reprezentanţii liceelor au ridicat coletele.

„Eu nu eram în Arad când au venit. Nouă ne vin tot timpul la sediu tot felul de colete cu diferite publicaţii. Aşa cum prezentăm orice fel de publicaţie, aşa am procedat şi cu acestea. Nu le-am primit de la minister pentru a le vinde în şcoli. Le-am spus directorilor la şedinţă şi fiecare a luat dacă a dorit. Oricum, din câte am înţeles, nu a fost vândut nici măcar un exemplar“, a declarat Mirela Aldescu, inspector şcolar general.

Ministerul se apără

Profesorii arădeni au fost informaţi că autoarele cărţii lucrează în Ministerul Educaţiei. Culmea este că în faţa presei nimeni nu spune câte broşuri au ajuns în Arad şi de ce aceste cărţi sunt comercializate prin şcoli şi nu prin librării, cum ar fi firesc.

Cel mult zece elevi dintr-un liceu se înscriu, anual, la examenul de la Academia de Poliţie. Cu toate acestea, şcolile au fost nevoite să ridice cele 50 de broşuri. „Nu e rău conţinutul, dar sunt cam scumpe. Din câte am înţeles, autoarele sunt angajate ale Ministerului Educaţiei. De câteva minute ne-au sunat de la Inspectoratul Şcolar şi ne-au anunţat să nu îi obligăm pe copii să le cumpere”, a spus Adriana Bulc, profesor limba română Liceul Agricol Arad. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că nu există un ordin de vânzare a broşurilor în şcoli.

„Noi nu am primit un ordin pentru aceste broşuri. Dacă acestea se vând în şcoli, înseamnă că este o afacere între persoane fizice şi Ins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 19 minute
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 2 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum 2 ore
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Daniel Şandru: Să nu ne lăsăm seduşi de un discurs de tip tribal, specific naţionalismului extremist

G4Media acum 3 ore
Preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Şandru, a calificat, luni, drept „izolaţionist” discursul lui Călin Georgescu, care ar însemna, în opinia sa, închiderea graniţelor şi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°