Optimistii sunt deja pesimisti, iar romanii incep sa traiasca acea libertate de constiinta a anului 1989: vorbim ce vrem, dar nu putem face decat ce vor ei! Exista doar o singura cale, unica. Cine vorbeste impotriva ei este fie tonomat, fie tradator!

Romanii par sa traiasca permanent intr-o vesnica comedie umana in care rolul lui Honoree de Balzac il joaca fiecare dintre noi si fiecare dintre noi suntem personajele sale.

Acceptarea destinului tragi-comic tine si de soarta, dar si de mentalul colectiv romanesc slefuit pana la fibra lui identitara de secole la rand de acei idioti-nebuni care-au vrut sa ne conduca.

Hazul si necazul nu mai sunt doua parti complementare, ci doua entitati separate care subzista in sufletul romanului.

Luna octombrie va ramane in memoria noastra ca ziua hazului nebun si al necazului afisat ostentativ. O luna a absurdului absolut in care dialogul surzilor a fost cvasi-prezent: Opozitia cu guvernul, Curtea Constitutionala cu PD-L, PSD, cu PNL, televiziunile cu ratingul si toti, laolalta, cu poporul.

Democratia originala romaneasca impune treptat o logica naucitoare: Presedintele, Parlamentul si Guvernul nu se mai pliaza pe dorinta cetatenilor, nu mai "apleaca urechea" la vocea strazii.

Societatea romaneasca sufera de un clivaj la nivelul perceptiei realitatii, traim cu totii in planuri paralele care se distanteaza pe zi ce trece, iar concluzia amara a lunii octombrie este: bogatul nu crede saracului iar saracul ar vrea sa "beleasca" pe toti. Pacat e ca nu prea are ce pune in loc.

PD-L si traiul de pe azi pe maine!

Politica romaneasca sufera de boala paradoxurilor permanente: Puterea are o majoritate fragila, iar Opozitia o minoritate consistenta.

Blocata in balanta de putere inclinata sau nu de 20-30 de parlamentari "toxici" sau "imorali"