Van Groningen: Acum băncile mai absorb din creşterea Euribor, dar după OUG 50, clientul o va suporta integral
Preşedintele Raiffeisen România spune că opulaţia trebuie informată asupra efectelor ordonanţei, mai ales în cazul creditelor în euro
"Efectul taxei de solidaritate asupra băncilor r fi prociclic, ar descuraja şi mai mult reditarea şi consumul''
Preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a declarat că în ceea ce priveşte OUG 50/2010 cel mai bine ar fi dacă nu s-ar aplica şi la creditele în derulare. "Cel mai simplu ar fi să revenim la cadrul definit de Directiva europeană 48/2008, respectiv să nu aplicăm prevederile la creditele în derulare. Dacă totuşi există voinţa legiuitorului de a o aplica la creditele în derulare, o serie de prevederi trebuie clarificate. În orice caz, trebuie menţinută eliminarea comisioanelor de rambursare anticipată, care stimulează competiţia, în beneficiul consumatorului'', a declarat pentru Curierul Naţional Steven van Groningen.
Mai mult, acesta susţine că populaţia trebuie să fie corect informată despre consecinţele aplicării acestei ordonanţe, şi anume că există riscul scumpirii creditelor, mai ales cele în euro. "Cred că este, de asemenea, necesar ca populaţia să fie corect informată despre toate prevederile şi posibilul lor impact; de exemplu, cei cu creditele în euro trebuie să fie informaţi că atunci când EURIBOR creşte, preţul creditului va creşte. Dacă banca are acum o funcţie de tampon prin care poate absorbi o creştere a Euribor (dobânda interbancară în funcţie de care sunt exprimate dobânzile la creditele în euro, n.r.) sau a riscului de ţară, după ce se va implementa OUG 50, întreaga creştere a Euribor va trebui transferată clientului", a explicat şeful Raiffeisen.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, că va promulga legea privind contractele d