Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: 300 de elevi fără bursă din cauza unui ban

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Copiii, proveniţi din familii fără resurse financiare, nu-şi vor mai cumpăra caiete, pixuri, creioane sau cărţi. Ultima decizie a Guvernului, de scădere a venitului pe membru de familie pentru acordarea bursei „Bani de liceu“, a tăiat şansele a 290 de elevi de a mearge la şcoală.

„Pentru mine înseamnă furt pe faţă să iei bursa elevului din cauză că a depăşit cu un ban. Mereu iau de la copii în loc să investească în învăţământ. Şcoala şi sănătatea sunt pe ultimul loc pe lista puterii“, a spus Anton Dulgheru, tatăl unui elev în clasa a X-a.

„Îţi vine să plângi“

La Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“ au fost depuse 299 de dosare, dintre care 15 au fost respinse deoarece elevii erau mai „bogaţi“ cu un ban decât restul colegilor norocoşi.

„Îţi vine să plângi când vezi că liceanul merită banii aceştia şi nu îi poate lua din cauza unui ban. Au venit părinţii la şcoală pentru că nu au înţeles de ce anul trecut copiii lor au luat, iar anul acesta nu, deşi au aceleaşi venituri“, a spus Lăcrămioara Reuţi, contabil şef la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir“ din Suceava. Tinuţa este unul dintre cei 15 elevi care au rămas fără niciun ajutor de la stat. Fata învaţă bine, iar părinţii fac eforturi disperate pentru a-şi ţine copiii la şcoală.

„Mama are salariul minim pe economie, de 600 de lei. Din aceşti bani eu îmi plătesc căminul cu 475 de lei, internetul cu 30 de lei şi mai dau câte 20 de lei pe drum când merg acasă la sfârşit de săptămână. Nu mai rămâne nimic şi mai am o soră mai mică la şcoală“, a povestit Tinuţa Mihăilă, elevă în clasa a X-a la Colegiul „Dimitrie Cantemir“. Fata spune că a fost beneficiară a bursei în anii anteriori, iar cu banii şi-a cumpărat culegerile pentru şcoală şi caiete.

120 de lei pentru navetă

Unii copii care au prins burse spun că îşi cheltuie toţi banii pe navetă şi se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 43 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°