Comisia de malpraxis a Direcţiei de Sănătate Publică din Constanța a decis că medicii au greşit atunci când au decis să-i extirpeze unei paciente sânul, în urma unui diagnostic greşit de cancer.
Maria Tusă (44 de ani) din Lazu a fost operată în anul 2008 după ce s-a adresat medicului oncolog Dana Pleş, actualmente șefă de secție la Spitalul de Urgență Constanța, după ce i-a apărut un nodul la sânul stâng.
„Ai cancer!"
„M-a preluat, m-a internat pentru analize medicale şi mi-a pus diagnosticul «neoplasm mamar». Mi-a spus clar: «Ai cancer. Trebuie să îţi scoatem sânul»", povesteşte Maria Tusă. Medicul i-a recomandat două cure de citostatice, premergătoare intervenţiei decisive prin care presupusa tumoare urma să fie înlăturată.
Diagnosticianul, Dana Pleş şi chirurgul, Octavian Unc
A urmat două cure cu citostatice şi chiar dacă nodulul dispăruse între timp, la recomandarea insistentă a medicului Pleş, în data de 3 aprilie 2008 s-a internat la clinica medicului chirurg Octavian Unc, Medical Analisys din Constanţa, unde i s-a scos nu numai sânul, dar şi marginea muşchiului pectoral.
Maria a mai urmat două cure de citostatice imediat după intervenţia chirurgicală. „Îmi căzuse tot părul din cap. Mă simţeam cumplit. Mă temeam că boala va recidiva şi eu eram sănătoasă în tot acest timp", îşi aminteşte ea.
Diagnostic greşit
Pacienta a intrat la idei după ce medicii nu i-au mai prescris nici un tratament oncologic şi nu au mai chemat-o la nici un control. În cele din urmă a efectuat analize la Institutul de Oncologie Fundeni şi a aflat adevărul: nu avusese cancer, ci mastoză chistică, o afecţiune banală. „Păcat de tine. Te-au mutilat", i-a spus medicul specialist Daniela Condrea, cea care i-a dat vestea că fusese operată, în urmă cu doi ani, degeaba.
Decizie în favoarea pacientei
În mai 2010, Maria Tusă le-a făcut medi