Criza îi determină pe preoţi să facă rabat de la principiile moralei creştine. În ultimul an, pentru a nu rămâne cu spaţiile de închiriat goale, cele două episcopii catolice din Cluj-Napoca au optat să le închirieze chiar şi la jumătate de preţ unor firme care, înainte, nu ar fi fost acceptate să desfăşoare activităţi în spaţiile bisericilor.
Pe bulevardul Eroilor, în cursul acestei săptămâni se inaugurează casa de schimb valutar „Prima Exchange“, într-o clădire care aparţine Eparhiei Greco-Catolice de Cluj - Gherla. „Eu am avut exact acolo, până în urmă cu un an, un magazin de suveniruri. Am fost nevoit să renunţ la afacere, din cauza chiriei foarte mari. Plăteam, pe atunci, pentru o cameră cu suprafaţa de 30 de metri pătraţi, o chirie de 1.500 de euro pe lună“, spune Zoltan P., în vârstă de 38 de ani, care a preferat să renunţe la afacere şi să se apuce de taximetrie.
Chirii de trei ori mai mici
În Cluj-Napoca, dacă Biserica Ortodoxă deţine doar terenuri, bisericile Romano şi Greco-Catolice au fost reîmproprietărite cu mai multe clădiri, situate în plin centrul oraşului. „Nu văd nicio problemă în a da în chirie un bun care ne aparţine. Bunăoară, după tăierile salariale de 25%, un preot cu studii superioare ajunge să ia în mână, pe lună, un salariu care cu greu ajunge la 600 de lei. În aceste condiţii, încercăm şi noi, cum putem, să rotunjim această sumă“, explică purtătorul de cuvânt al Eparhiei Greco-Catolice Cluj – Gherla, părintele Daniel Avram.
„Avem un angajat care se ocupă de spaţiile date în chirie în Cluj-Napoca. Avem două clădiri. Cea de pe Eroilor am renovat-o anul trecut din resurse proprii, tocmai pentru a o face mai atractivă pentru cei care erau interesaţi să le ia în chirie“, adaugă Daniel Avram. „Nu consider că este imoral ca într-un spaţiu vacant ce aparţine eparhiei noastre să funcţioneze o casă de schimb valutar