La doi ani şi jumătate după acest cor de proteste (însoţite de propuneri ale unor altor amplasamente posibile), iată că răul a fost făcut. Carol I de Florin Codre, călare pe un cal cu coada cât se poate de în aer, tronează întunecat şi greoi, pe un ditamai postament, de data asta definitiv, exact în locul cu pricina. O sculptură corectă şi atât, executată într-un stil cât se poate de clasic şi fără urmă de modernitate, ca şi cum nu ar fi trecut 70 de ani de la prima statuie a lui Metrović, care era mai zveltă şi mai bine proporţionată în raport cu ambientul de atunci. Actuala ecvestră pur şi simplu zdrobeşte spaţiul insuficient dimprejur, umbrindu-l cu masivitatea ei tradiţională, bună pentru o altă epocă. Şi obturează şirul celorlalte monumente recente, care încarcă oricum mult prea mult această relativ mică piaţă bucureşteană, devenită de la Revoluţia din 1989 locul cel mai poftit de ambiţia fără măsură a artiştilor, politicienilor şi edililor noştri. În curând, nu vom mai putea circula pe acolo de atâtea statui!
Ofensiva statuilor indezirabile din Bucureşti, concepute fără har şi amplasate fără pricepere şi fără avizul celor de specialitate, continuă neabătut. La ce bun atunci să mai consulţi opinia publică şi să mimezi o democraţie participativă, măcar în plan cultural, dacă raţionalitatea şi cultura vizuală şi bunul gust nu îşi au locul printre instrumentele mentale ale decidenţilor noştri? Stimaţi concetăţeni, oare nu e cazul să punem în mişcare o nouă formă de rezistenţă culturală faţă de obtuzitatea suficientă a celor care ne conduc şi ne administrează oraşul? Oare nu e cazul să inventăm o gherilă urbană culturală ca să ne apărăm de urâţenia agresivă din jur?
La doi ani şi jumătate după acest cor de proteste (însoţite de propuneri ale unor altor amplasamente posibile), iată că răul a fost făcut. Carol I de Florin Codre, călare pe un cal cu
