Datorită inexistenţei unei reţele centralizate de implicare social-umanitară în cadrul creştinismului evanghelic românesc, dar şi din cauza dimensiunilor reduse ale materialului de faţă, este imposibil să prezentăm aici o imagine de ansamblu asupra filantropiei creştine în mediul evanghelic. Merită însă menţionat faptul că atât pe plan naţional, dar şi la nivel internaţional (cu precădere în SUA, unde credincioşii protestanţi reprezintă peste jumătate din totalul populaţiei), evanghelicii sunt cunoscuţi ca fiind practicanţi deosebit de activi ai credinţei lor, demonstrând totodată o preocupare consistentă faţă de domeniul social-umanitar. Este ştiut faptul că însăşi profesia de asistent social are multe dintre rădăcinile sale istorice în această ramură a creştinismului.
Filierele tipice prin care Bisericile evanghelice din România au dat curs acestor preocupări (mai ales după 1989) cuprind, pe de o parte, demersuri umanitare directe ale Bisericilor locale (orientate atât înspre membrii proprii, cât şi înspre exterior), iar, pe de altă parte, o gamă largă de ONG-uri orientate social, izvorâte din efortul membrilor individuali ai Bisericilor evanghelice.
Pentru a ilustra astfel de eforturi, ne vom focaliza în cele ce urmează asupra serviciilor sociale ale Centrului Areopagus din Timişoara o platformă cu servicii sociale marcată de etosul interconfesional evanghelic.
Centrul de Educaţie Creştină şi Cultură Contemporană Areopagus din Timişoara a fost înfiinţat în anul 1997 de către un grup de tineri teologi evanghelici. Scopul lor a fost acela de a crea o punte de dialog atât între diferitele culte creştine, cât şi între Biserică şi societatea contemporană, prin trăirea unei vieţi autentice de credinţă nu numai în spaţiul de închinare al bisericii, ci şi în viaţa profesională, socială şi familială. Pe lângă activităţile care la început vizau cu prep