Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rentabilitate negativă de 2,13% a capitalului din sistemul bancar

Publicat in Ziarul Financiar, marți 9 noiembrie 2010 ·

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) pe întreg sistemul bancar a fost de - 2,13% la sfârşitul lunii septembrie, în condiţiile în care băncile au cumulat pe nouă luni o pierdere netă de 474 mil. lei (circa 110 milioane de euro). În martie 2009, când băncile resimţiseră şocul crizei de lichidităţi, ROE ajunsese la - 2,9%, înregistrând o cădere dramatică faţă de nivelul de peste 17% atins la sfârşitul anului 2008 - care va rămâne multă vreme anul profiturilor record pentru băncile din România. Rentabilitatea capitalului îşi revenise în martie anul acesta, când a urcat la aproape 6%. Şi rentabilitatea activelor bancare (ROA) a ajuns să fie negativă, cu - 0,19% la septembrie, în condiţiile în care nici înainte de criză nu fusese foarte ridicată ca medie la nivelul sistemului bancar. În decembrie 2008 ROA era de 1,56%, reflectând contrastul foarte mare dintre performanţele financiare ale băncilor de pe piaţă. Rentabilitatea capitalului s-a deteriorat în mod deosebit de la începutul crizei în condiţiile în care majoritatea băncilor au adus capital suplimentar pentru acoperirea necesarului de provizionare, în timp ce profiturile s-au redus foarte mult ori s-au transformat în pierderi.

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) pe întreg sistemul bancar a fost de - 2,13% la sfârşitul lunii septembrie, în condiţiile în care băncile au cumulat pe nouă luni o pierdere netă de 474 mil. lei (circa 110 milioane de euro). În martie 2009, când băncile resimţiseră şocul crizei de lichidităţi, ROE ajunsese la - 2,9%, înregistrând o cădere dramatică faţă de nivelul de peste 17% atins la sfârşitul anului 2008 - care va rămâne multă vreme anul profiturilor record pentru băncile din România. Rentabilitatea capitalului îşi revenise în martie anul acesta, când a urcat la aproape 6%. Şi rentabilitatea activelor bancare (ROA) a ajuns să fie negativă, cu - 0,19% la septembrie,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°