Începând cu prima zi a anului viitor, distribuţia şi furnizarea de energie termică pentru încălzire şi apa caldă menajeră vor fi preluate de către o nouă firmă, numită S.C. TETKRON S.R.L. (Transport Energie Termica Kronstat), înfiinţată de Consiliul Local Braşov.
Principalele direcţii ale noii firme sunt: eficientizarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică prin eliminarea pierderilor din sistem, servicii de întreţinere şi mentenanţă a instalaţiei după contor, pe baza unui contract de service şi preluarea în facturare individuală a tuturor asociaţiilor de proprietari.
De asemenea, noua firmă se va ocupa şi de atragerea de noi clienti, posibilitatea achitării facturilor prin sistem bancar, implementarea de sisteme de recirculare a apei calde menajere în interiorul condominiilor, reducând astfel consumul de apa si energie şi implicit costurile, implementarea unui sistem informatic care să permită la orice oră, fiecărui client care deţine internet, vizualizarea consumului propriu de energie termică pentru lunile precedente, facturile restante, legislaţia în vigoare şi ultimele anunţuri cu caracter public.
„Cei care mai sunt încă racordaţi la CET, începând cu data de 15.11.2010 vor încheia noi contracte de furnizare a energiei termice şi convenţii de facturare individuale, cu firma proaspăt înfiinţată", a anunţat printr-un comunicat, Sorin Mateciuc, şeful Direcţiei de Distribuţie - Furnizare Tetkron
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: