Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu-ţi cumperi centrală, returnezi ajutorul de urgenţă cu dobândă

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 9 noiembrie 2010 ·

Peste o sută de târgumureşeni care au rămas fără apă caldă şi încălzire în zonele unde s-au închis centralele de cartier şi-au depus documentaţia necesară pentru a primi ajutorul de urgenţă de 1700 lei pentru achiziţionarea unui sistem de furnizare a căldurii şi a apei calde..

Doar că, dacă te înhami la un astfel de angajament trebuie să duci la capăt întreaga operaţiune. Şi asta în termen de două luni de zile, altfel vei înapoia banii cu dobândă, deoarece în cazul în care nu ai utilizat suma conform destinaţiei, te obligi să restitui întreaga sumă cu dobânda aferentă de referinţă BNR, aferentă perioadei de utilizare a sumei”. De asemenea, vei restitui acest ajutor de urgenţă cu dobânda de referinţă şi dacă într-un an de zile înstrăinezi apartamentul.

Pentru a beneficia de suma oferită de municipalitate, trebuie să depui o cerere prin care îţi motivezi solicitarea, adică că ai rămas fără încălzire din motive independente de voinţa ta, respectiv datorită închiderii centralelor de cartier. „Se face o anchetă socială pentru evaluarea situaţiei, pentru a se vedea la faţa locului dacă situaţia declarată corespunde cu realitatea. Pe lângă cerere se solicită şi o declaraţie autentificată la notar, prin care solicitantul se angajează ca ajutorul primit să-l folosească strict în scopul pentru care se acordă, respectiv asigurarea încălzirii şi a apei calde. De asemenea, este necesar certificatul de atestare fiscală şi extras de carte funciară pentru a dovedi că locuinţa se află în proprietatea lor. Pentru că cine locuieşte în chirie nu poate solicita, nu ne permitem să acordăm ajutor la o persoană care îşi permite să-şi închirieze locuinţa. Din păcate, în acest sens, chiriaşii sunt dezavantajaţi”, a precizat Marta Maior, şefa Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgu-Mureş. Potrivit declaraţiei pe care o vei semna va trebui să t

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare se încheie sâmbătă, la ora 7.00 / După primele trei săptămâni de campanie, fuseseră aplicate peste 100 de amenzi în valoare de 80.800 de lei / Au fost sesizate 121 de infracţiuni

News.ro acum o ora
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie se încheie sâmbătă, la ora 7.00. Campania în audiovizual s-a încheiat deja de vineri dimineaţă.. Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare d

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum 48 minute
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum 25 minute
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum o ora
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Trump se prezintă drept „preşedinte cripto” la o strângere de fonduri din San Francisco

News.ro acum o ora
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa ascest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pr

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 9 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum 22 minute
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 8 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 9 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

21°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°