Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Au legat şcoala de gard ca să muncească

Publicat in Adevarul, marți 9 noiembrie 2010 ·

Cei mai mulţi copii renunţă la educaţie după terminarea clasei a VIII-a şi preferă să plece peste hotare. Minorii provin din familii sărace şi încep să lucreze fie pe lângă gospodării, fie în străinătate.

În acest an şcolar, aproape 400 de elevi din judeţ au au renunţat la şcoală. Mai bine de jumătate dintre copiii care au abandonat cursurile sunt elevi de gimnaziu din mediul rural cărora le ajunge că ştiu să scriu şi să citească.

„Termină opt clase şi nu mai sunt interesaţi de liceu sau o profesională. Mulţi sunt săraci, iar părinţii nu au bani să-i trimită la oraş pentru continuarea cursurilor. La 14 ani, îşi caută de lucru sau îşi ajută familia în gospodărie“, a spus Daniel Irimia, învăţător la Şcoala Generală din localitatea Manoleasa.

Bobocii, emigrează în Italia şi Spania

Şi mai îngrijorător este faptul că elevi din ciclul primar renunţă la educaţie. Numai în acest an, 37 de elevi din clasele I-IV nu au mai venit la cursuri. Majoritatea au părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi au renunţat la şcoală ca să urmeze cursurile şcolilor din Italia şi Spania.

În această situaţie este şi Ionuţ, un băieţel de 9 ani din localitatea Dersca. După terminarea clasei a II-a, băiatul a plecat la părinţii săi în Spania unde îşi va continua studiile.

„Nu putea sta fără părinţi. Trebuia să renunţe la şcoală şi să meargă cu ei în Spania. Va învăţa acolo pentru că sunt şi şcoli pentru copii de stranieri“, a spus Viorica Dughilă, bunica lui Ionuţ, În străinătate aleg să plece şi unii liceeni. Peste 160 de elevi de liceu şi de la şcoala profesională au abandonat cursurile anul acesta. Ei au ales să muncească.

Abandon crescut printre adolescenţi

„97 de elevi au abandonat şcoala în învăţământul liceal şi 75 în cel profesional. Abandonul este ridicat, în special, la trecerea din clasa a X-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 3 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 11 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Mesaj Ro-Alert în Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniță cu Ucraina

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu puțin timp, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației din zona de graniță cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 7 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 6 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°