Poate v-a trecut pe la urechi cum România ocupă locul doi în topul european al celor mai bune locații pentru construcția de ferme eoliene. Sau cum investitorii sunt disperați de întârzierea limpezirii cadrului legal necesar pentru exploatarea acestui potențial. Ei bine, acum ne aflăm în fața unui nou prag.
Până la începutul lui 2010, România trebuie să transpună în legislația națională noua Directiva Europeană privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Aproape cinic, ținând cont că noi nu avem încă nicio lege în adevăratul sens al cuvântului care să reglementeze acest domeniu. De fapt, lucru știut, lege avem, dar norme de aplicare, nu.
Ce presupune, în mare noua directivă? Că fiecare stat membru UE este obligat ca, până în 2020, să îndeplinească anumite obiective obligatorii privind ponderea pe care o va avea energia din surse regenerabile în consumul final brut de energie (în cazul României, 24%). În vederea realizării acestui obiectiv, fiecare stat urma să realizeze un plan național de acțiune, care trebuia transmis pentru avizare către Comisia Europeană până la 30 iunie 2010.
Și aici se ivesc câteva dileme.
Pierdut pe ruta București - Bruxelles
În primul rând, a fost întocmit corect sau nu? Actorii de pe piață se plâng că nu au fost consultați la momentul realizării proiectului, că ulterior actul s-a aflat într-o dezbatere publică de formă, în care părțile interesate nu au fost anunțate, iar timpul acordat a fost mai mic decât minimul impus de legislația în vigoare, de zece zile, PNAER aflându-se pe site-ul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri doar cinci zile lucrătoare.
Următoarea dilemă: a fost sau nu a fost trimis documentul către CE până la finalul lui iunie? Autoritățile spun că da, ONG-urile le contrazic: „Când a început lucrul la proiect, am cerut să participă