Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi secretari din ministere, campioni la donaţii anticriză. Vezi cât au donat Băsescu, Videanu şi Ariton

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 noiembrie 2010 ·

Demnitarii şi alte persoane fizice au donat mai mulţi bani pentru combaterea crizei în luna octombrie faţă de septembrie. Dacă în luna septembrie în contul special destinat donaţiilor pentru diminuarea efectelor crizei economice, deschis la trezoreria statului, au fost viraţi 722.749 lei, luna trecută suma transferată în cont a fost cu aproape 13.300 lei mai mare, cifrându-se la 736.037 lei, potrivit unui anunţ al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Sursa: Hotnews

Persoanele care donează sume pentru diminuarea efectelor crizei economice pot opta fie pentru publicarea identităţii lor şi a sumelor donate pe site-ul MFP, fie pentru nepublicarea acestor informaţii.

Lorant Para, cel mai darnic demnitar

Lorant Para, secretar general adjunct la Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost cel mai darnic donator, potrivit listei persoanelor care şi-au publicat numele. Lorent Para a transferat în contul pentru combaterea crizei 18.700 lei, cu 100 lei mai mult decât în luna septembrie. Lorant Para deţine şi funcţia de supleant la Agenţia Naţională de Integritate, de unde a încasat, anul trecut, 13.170 lei, conform declaraţiei sale de avere.

Pe locul al doilea se află secretarul de stat în MFP, Bogdan Drăgoi, cu o sumă de 12.484 lei. El şi-a redus alocarea pentru combaterea crizei după ce, în septembrie, a fost în fruntea clasamentului cu 19.822 lei. Potrivit unui anunţ făcut recent de Ministerul Finanţelor, Bogdan Drăgoi îşi donează veniturile pe care le obţine ca membru în consilii de administraţie şi în Comitetul Reprezentanţilor al Fondului Proprietatea în contul pentru diminuarea efectelor crizei.

Pe locul al treilea se plasează, la fel ca şi în septembrie, Gheorghe Ionescu. El a donat, în octombrie, 7.317 lei, după ce în luna precedentă a virat suma de 7.052 lei.

Donația lui Videanu, de 11 ori mai mică @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției

Adevarul acum 2 ore
Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum o ora
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°