Casele de amanet se confruntă cu un excedent de metal prețios, de care bijutierii autohtoni nu au nevoie. Așa că aurul este vândut în străinătate, unde are din ce în ce mai multă căutare.
Mecanismul este simplu. În România sunt, potrivit registrelor BNR, peste 2.000 de firme care administrează case de amanet. Unele din ele au două, cinci, chiar și zece filiale. În fiecare zi, fiecare din ele primește drept garanție pentru împrumuturile acordate între zece și 50 de grame de aur, în funcție de zona în care funcționează. Sub jumătate din cantitate mai este răscumpărată, ceea ce înseamnă că ar putea fi vorba de un excedent de cel puțin zece tone de metal prețios anual, afirmă surse din piață.
„Într-adevăr, înainte de criză, majoritatea creditelor erau returnate. Acum, însă, cei mai mulți nu mai aduc banii înapoi, iar aurul rămâne la instituțiile de amanet, care trebuie să-l valorifice“, confirmă Marian Dumitru, managerul caselor de amanet Poket Money din Capitală. În mod normal, bijuteriile valoroase ar trebui să fie păstrate și vândute separat, în timp ce cele banale sau deteriorate sunt plasate bijutierilor, care le topesc și le transformă în materie primă.
Turcia, placa turnantă
„În casele de amanet ajunge mult mai mult material decât anii trecuți, dar, din păcate, noi nu mai suntem în stare să preluăm decât o mică parte“, explică, la rândul său, președintele Patronatului Bijutierilor din România, Karl Heinz. El spune că dacă în 2008 în România se produceau cam 500 de kilograme de bijuterii lunar, din care jumătate din aur și jumătate din argint, acum nivelul a scăzut la mai puțin de jumătate.
„Este o concurență puternică din partea pieței subterane. Peste 90% din bijuterii vin din Turcia, sunt nefiscalizate și, deci, mai ieftine. Producătorii locali au avut, anii aceștia, de suportat o sarcină fiscală ce a ajuns, la un moment dat, la
