Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gică Popescu: "Sper din tot sufletul să câştige Universitatea"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Gică Popescu se declară un suporter fidel al craiovenilor şi susţine că regretă faptul că în anul 2002 a ales să se transfere la Dinamo. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Dinamo şi Universitatea Craiova se înfruntă diseară (ora 20.45, în direct la Pro TV), pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal. Cele două echipe se vor întâlni iarăşi şi duminică seară, tot în "Groapă", în cadrul etapei a 15-a a Ligii I.

Înaintea meciului, conducătorii "câinilor roşii" au dat dovadă de un fair-play desăvârşit. Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, a decis ca suporterii Universităţii să beneficieze la acest joc de nu mai puţin de 1.000 de bilete. Mai mult, şefii dinamovişti au anunţat că la boxele stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare va fi auzit şi imnul echipei din Craiova, "Oltenia, eterna Terra Nova", care a fost compus de regretatul poet Adrian Păunescu.

Tot azi, de la ora 19.00, va avea loc o partidă între echipele de old-boys ale cluburilor Dinamo şi Universitatea Craiova.

"N-a suferit nimeni mai mult ca mine"

Dinamo nu a fost niciodată o echipă simpatizată în rândul oltenilor. Craiovenii îi acuză şi azi pe bucureşteni că le-ar fi furat titlul de campioni în 1973. Antipatia s-a transformat însă într-o adevărată ură începând din anul 2002, când Gigi Neţoiu, fost patron al Universităţii, a venit la Dinamo cu aproape întreg lotul "alb-albaştrilor".

Cea mai mare lovitură au primit-o însă oltenii în momentul în care Gică Popescu a ales, în vara anului 2002, să semneze cu Dinamo, în locul Universităţii Craiova. "Baciul" nu a stat în "Groapă" decât câteva luni, suficient însă pentru a se tranforma în ochii suporterilor craioveni din idol în trădător.

"Am regretat enorm şi regret şi acum că am ales atunci să merg la Dinamo. N-a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Un autocar cu 61 de ucraineni s-a RĂSTURNAT pe DN22. Două persoane au fost duse la spital

Gandul acum o ora
Autoritățile au activat planul roșu, după ce un autocar cu 61 de ucraineni s-a răsturnat, miercuri 25 iunie, pe DN22, în urma impactului cu un autoturism, la ieșirea din localitatea Tariverde spre Constanța. UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că

Michelle Obama vine pentru prima dată în România / Va fi prezentă la un eveniment în București

HotNews acum 2 ore
Fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va veni în România în luna septembrie, la Impact Bucharest, un eveniment de business și tehnologie care va avea loc între 17-18 septembrie. Soția fostului președinte american Barack Obama, care a co

ANRE anunță noile tarife la gaze naturale, valabile de la 1 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a tranmis, miercuri, 25 iunie 2025, că a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Potrivit sursei, aceste tarife su

Gigi Becali îl avertizează pe George Simion: „El caută război cu mine, dar îi arăt eu”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, i-a transmis un mesaj lui George Simion (38), liderul AUR. Au venit niște, nu vreau să le zic în niciun fel, că nu m-am certat cu ei, nu m-am certat nici cu Simion, eu doar am răspuns la ce a zis,

Guvernul german pune capăt sprijinului financiar pentru ONG-urile care salvează migranți pe mare

HotNews acum 35 minute
Berlinul va pune capăt sprijinului său financiar pentru ONG-urile de salvare civilă în Marea Mediterană, au anunțat miercuri surse din cadrul Ministerului de Externe german, un nou semn de înăsprire a politicii statului german privind migrația, info

DNA trimite în judecată o rețea de angajați ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecție a Mediului din Botoșani. Lista lungă a infracțiunilor de care sunt acuzați

HotNews acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată 26 de persoane şi firme, între care comisari ai Gărzii de Mediu Botoşani şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, care sunt acuzate că au protejat interesele

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 7 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Trump ameninţă că va pedepsi Spania: Am să negociez eu însumi, o să-i fac să plătească dublu

News.ro acum 19 minute
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va pedepsi Spania după ce premierul Pedro Sanchez a declarat că ţara sa îşi poate îndeplini angajamentele faţă de NATO cheltuind mult mai puţin decât noua ţintă NATO de 5% din PIB, relatează Reuters

Studenții protestează joi față de reducerea burselor: „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”

Adevarul acum 2 ore
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România organizează joi, 26 iunie 2025, proteste în toată țara față de propunerea Guvernului de a reduce fondurile pentru bursele studențești.

Vremea

București
acum

29°
mie.

18°/34°
joi

20°/37°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

16°/32°
joi

17°/31°
vin.

16°/32°
sâm.

18°/25°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/31°
joi

22°/32°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

15°/34°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

30°
mie.

17°/36°
joi

18°/38°
vin.

20°/34°
sâm.

21°/28°